Skincare

Exfolierea pielii – beneficii, metode și produse

Exfolierea pielii…un subiect de care auzi peste tot, la mama, la prietene, in reviste, pe internet. Este tratamentul cosmetic cu cele mai rapide rezultate pentru ca de cele mai multe ori efectele sunt vizibile pe loc: un ten mai luminos, mai catifelat si mai frumos. De la scrub de fata cu malai sau zat de cafea, perii sonice, exfoliant de fata cu acizi…optiunile sunt multe. Stim ca este important sa ne exfoliem tenul, insa tu stii care este metoda cea mai potrivita pentru tine?

 

Ce este exfolierea si de ce este necesara?

Exfolierea pielii reprezinta procesul de indepartare al celulelor moarte de la suprafața acesteia. Pielea se regenereaza la fiecare 28-30 de zile, iar lipsa unei exfolieri corespunzatoare duce la acumularea de celule moarte, impuritati, descuamarea pielii si blocarea porilor. Rezultatul? Un ten tern, incarcat si predispus la formarea cosurilor. Iar noi nu vrem asta, nu 🙂 ?

Beneficiile exfolierii
  • Promoveaza capacitatea de regenerare celulara 
  • Creste productia de colagen
  • Diminueaza liniile fine
  • Reduce aparitia cosurilor
  • Eficientizeaza procesul de absorbtie al produselor cosmetice
Exista mai multe tipuri de exfoliere

Exfoliere mecanica – presupune folosirea unor produse sau ustensile care te ajuta la indepartarea stratului superficial al pielii moarte. De la perii sonice, scruburi, prosopele, produse cu particule exfoliante, geluri de peeling, rafturile magazinelor sunt pline cu produse de gomaj. Cu acest tip de exfoliere este insa mult mai usor sa exagerezi intrucat nu stii exact cat de mult sau putin ai exfoliat. Indiferent insa de metoda aleasa, trebuie sa lucrezi usor, altfel risti sa provoci leziuni microscopice la nivelul pielii. Foloseste un scrub pentru fata bland cu particule mici care se dizolva pe ten.

Exfoliere chimica  – foloseste ingredinte ce ajuta la desprinderea celulelor moarte de la nivelul pielii si la cresterea capacitatii de regenerare celulara. Acest lucru se face cu ajutorul acizilor (ex: acidul glicolic) sau enzimelor. Inlaturarea celulelor moarte dezvaluie o piele noua, regenerata, sanatoasa. Spre deosebire de exfolierea mecanica, cea chimica actioneaza in straturile mai profunde ale pielii facand-o astfel mai eficienta.

Cei mai populari acizi folositi in exfolierea chimica sunt AHA (Alpha Hydroxy Acids) si BHA (Beta Hydroxy Acids). Acestia se regasesc in multe produse cosmetice precum cleansere, creme, seruri, tonere sau masti. Avand in vedere insa ca durata de actiune a acestora ia ceva timp, este de preferat sa ii folosesti in produse de tipul leave-in (creme, seruri, masti). Exfoliantii de fata cu AHA actioneaza la nivelul stratului superficial al pielii (epiderma), in vreme ce BHA actioneaza mai in profunzime, in derma.

Ponturi de utilizare:

  • fie ca vrei sa folosesti un AHA sau BHA, testeaza produsul pe incheietura mainii si asteapta 20 de minute inainte de aplicarea pe fata
  • tenul poate reactiona diferit in functie de concentratia aleasa. Creste progresiv toleranta tenului incepand cu concentratii mai slabe
  • nu aplica pe rana deschisa
  • senzatia de usoare furnicaturi este normala la inceput. Daca senzatia persista insa, se intensifica sau te inrosesti, clateste-te pe fata imediat si intrerupe utilizarea produsului

 

AHA – Alpha Hydroxy Acids

Sunt derivati din substanțe naturale (fructe, zahar), iar actiunea blanda pe care o au asupra tenului ii face potriviti pentru toate tipurile se ten. Sunt ingrediente solubile in apa, nu au capacitatea de penetrate a porilor si de curatare a sebumului, ceea ce ii face mai potriviti pentru tenul uscat (unde aceasta nevoie nu exista). AHA actioneaza in stratul superficial al pielii, uniformizeaza textura tenui, confera hidratare, ilumineaza tenul si confera un aspect sanatos pielii.

Exista mai multe tipuri de AHA:

  • Acidul Glicolic cu cea mai mica structura moleculara dintre toti AHA, acidul glicolic reuseste sa penetreze cel mai profund straturile epidermei. Acest lucru il face cel mai popular dintre toti AHA, motiv pentru care se regasesti in majoritatea produselor de exfoliere chimica.
  • Acidul lactic – este cel mai bland dintre AHA, care pe langa capacitatea de exfoliere usoara reuseste sa si hidrateaze suprafata pielii.
  • Acidul mandelic – este tot un agent de exfoliere bland, insa proprietatile sale antibacteriene il fac mai potrivit pentru un ten predispus la acnee.
  • Acidul malic – cu proprietati de iluminare a pielii, acest acid este de obicei alaturat altor acizi AHA.

 

BHA – Beta Hydroxy Acids

Diferenta majora dintre BHA si AHA o constituie faptul ca acesta este solubil in ulei, ceea ce-l face perfect pentru un ten cu tendinta de ingrasare. Cel mai popular BHA este acidul salicilic. Acesta penetreaza adanc porii curatand sebumul si impuritatile minimizand astfel riscul de aparitie al cosurilor. Cu proprietatile sale antibacteriene si antiinflamatorii, este un produs potrivit tenurilor mixte / grase cu tendinte acneice.

 

Cand se folosesc exfoliantii?

Daca alegi o exfoliere chimica este mai indicat sa o faci seara, dupa ce tenul a fost demachiat si curatat. Nu uita ca indiferent de tipul de exfoliere ales este important sa hidratezi tenul foarte bine dupa. Intrucat exfolierea chimica fotosensibilizeaza pielea, nu uita nici de SPF a doua zi.

Exfolierea mecanica o poti face dimineata. Noaptea tenul este in plin proces de regenerare si reparare, astfel ca un gomaj efectuat dimineata nu numai ca inlatura impuritatile acumulate pe parcursul noptii, dar te si ajuta sa ai un ten fin si catifelat inainte de aplicareaa machiajului.

Cat de frecventa este necesara exfolierea ?

Fiecare ten este unic si are nevoie diferite. Analizeaza-ti pielea si simte-i nevoile. Te poti ghida insa dupa recomandarile de mai jos:

  • Ten gras, mixt – foloseste un exfoliant de fata de 2 ori pe saptamana
  • Ten uscat, sensibil, normal – 1 data pe saptamana

!!! Nu fa niciodata 2 tipuri de exfoliere in acelasi timp (ex: folosesti o perie de curatare si apoi un produs AHA). Fie ca alegi un gomaj mecanic sau chimic, lasa-i tenului cateva zile intre exfolieri.

 

Ce exfoliant folosesti in functie de tipul de ten
  • Gras – foloseste un BHA care te va ajuta la curatarea porilor si la eliminarea excesului de sebum
  • Mixt – in zona grasa un BHA, iar pe zona zona uscata un AHA
  • Normal: foloseste un exfoliant de fata cu AHA, indeosebi cu acid glicolic
  • Uscat: AHA (indeosebi un AHA cu acid lactic care este mai bland)

Scruburile pot fi folosite de toate tipurile de ten atata timp cat sunt efectuate bland, pe tenul umed si cu miscari circulare. Gomajul este insa de evitat la tenul cu tendinta acneica intrucat poate leza cosurile riscand astfel imprastierea bacteriilor pe toata fata.

 

Important! Fiind niste acizi destul de puternici, combinarea AHA si BHA cu anumite ingrediente cosmetice poate avea efecte daunatare tenului tau. Poti vedea exact ce nu trebuie sa faci, in articolul Combinatii de ingrediente daunatoare tenului tau.

 

Recomandari produse

Exfoliere mecanica -> scrub pentru fata

L’Oréal Paris Smooth Sugars Scrub
L’Oréal Paris Smooth Sugars Scrub
Clinique 7 Day Scrub Cream
Clinique 7 Day Scrub Cream

Exfoliere mecanica -> Scrub pentru corp

Dove Exfoliating Body Scrub Crushed Macadamia & Rice Milk
Dove Exfoliating Body Scrub Crushed Macadamia & Rice Milk

 

Sabon Body Scrub Patchouli Lavender Vanilla
Sabon Body Scrub Patchouli Lavender Vanilla

 

Exfoliere mecanica -> manusa exfolianta pentru corp

Magnum Natural
Magnum Natural

Exfoliere chimica

THE INKEY LIST Lactic Acid Face Serum
THE INKEY LIST Lactic Acid Face Serum
PIXI Glow Tonic Exfoliating Toner (5% acid glicolic)
PIXI Glow Tonic Exfoliating Toner (5% acid glicolic)

 

Cosrx AHA/BHA Tonic pentru curatare
Cosrx AHA/BHA Tonic pentru curatare

 

Paula's Choice Resist Daily Pore Refining Treatment 2% BHA
Paula’s Choice Resist Daily Pore Refining Treatment 2% BHA

 

Voi ce tip de exfoliere preferati? Lasati-mi in comentarii care sunt metodele voastre, ce exfoliant de fata si scrub pentru corp folositi 🙂 ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *