Luna aceasta au venit ambalate într-o cutie 100% reciclabilă, cu un design foarte natural, în culori calde și neutre. Motto-ul beauty box-ului a fost “Be kind to the planet and it will be kind to you”, un mesaj de care ar trebui cu toții să ținem cont, mai ales în contextul actual. Valoarea cutiei a fost de 310 RON, iar înăuntru am găsit 7 produse, în loc de 6. Bonusul îl găsiți la final 🙂 !
Balance Me Pre+ Probiotic Cleansing Milk (30ml)

Laptele demachiant ajută la îndepărtarea machiajului, SPF-ului și este îmbogățit cu ingrediente active menite să ajute la întărirea microbiomului pielii. Conține ulei de migdale dulci, unt de shea și de cacao ce ajută la dizolvarea eficientă a produselor cosmetice și hrănirea pielii. Este un produs blând cu pielea, pe care îl văd potrivit unui ten normal/uscat. În cazul în care machiajul este unul intens, posibil ca produsul de față să nu curețe totul și să fie nevoie să revii cu un al doilea pas în curățare. Altfel, este un produs minunat care are calități protectoare și de nutriție, pe lângă cel clasic de curățare.

Produsele de la Rituals sunt un răsfăț la fiecare folosire. Mirosul și textura acestora duc întreaga experiență la un alt nivel. Scrub-ul conține particule ultrafine de bambus, iar consistența este una foarte cremoasă. Datorită blândeții sale, produsul este recomandat în special pentru zona sensibilă a gâtului și decolteului. Aroma lotusului și a fructului de jujube te transpun într-o stare de relaxare maximă, iar cantitatea este generoasă dacă alegi să folosești produsul doar în zonele mai sensibile.

Serul pentru păr de la Philip Kingsley are o textură de gel ce ajută la îmblânzirea firelor rebele și la oferirea unui luciu natural. Conține o serie de ingrediente și vitamine pentru hrănirea și protecția firului de păr. Folosit în cantități mici nu încarcă părul, însă trebuie avut grijă la cantitatea aplicată. Are un miros subtil de cireșe și poate fi aplicat atât pe părul umed cât și uscat. Este un produs interesant, însă personal evit serurile cu textură de gel, preferând totuși variantele mai nutritive și mai mătăsoase.

Pad-ul exfoliant de la So Eco este destinat folosirii pe ten și corp. Este destul de moale la atingere fiind confecționat din fibre de bumbac și in. Îmi place filosofia bradului care se concentrează pe promovarea produselor realizate sustenabil, cu grijă față de mediu și animale. Legat însă de folosirea lui, nu mă văd utilizându-l pe ten, ci mai degrabă pe corp. Consider că pielea feței este mult prea delicată și avem totuși la îndemână o mulțime de alte variante pentru exfoliere mai potrivite (acizi, scruburi fine, bureței konjac etc.).

O cremă hidratantă și nutritivă pentru zona sensibilă a ochilor este aceasta de la Espa. Conține un cocktail impresionant de ingrediente benefice pielii tale și este formulată fără alcool și parabeni. Avem extracte de fructe bogate în antioxidanți, elemente calmante (centella asiatica), reparatoare (Ginkgo Biloba, uleiuri din plante) și hidratante (glicerina). Expiră la 6 luni de la deschidere, iar cantitatea de 7 ml în care a venit este perfectă, având în vedere că ai nevoie de o cantitate mică la folosire.
Un balsam colorat multifuncțional cu aromă ușor dulceagă este cel de la Dr. Lipp. Conține 100% ingredente naturale precum lanolină, extract de ridichie roșie și porumb. Pentru buze mi se pare un produs potrivit, hidratează bine și dă un strop de culoare, însă nu mă văd folosindu-l pe alte zone ale feței. Ei sugerează că se poate aplica și e obraji sau pleoape, însă senzația de dupa este un pic lipicioasă. Nu este un produs testat pe animale, nu conține parabeni sau alte ingrediente sintetice.

Un gel dezinfectant pe care abonatele la Beauty Box din UK l-au primit luna trecută, a ajuns acum și la noi. În perioada acesta este binevenit, iar al meu va ajunge direct în mașină. Se usucă rapid pe mâini, nu este lipicios, însă mi-ar fi plăcut să aibe o aromă mai plăcută. Miroase a alcool și atât. Fiind L’Oreal, mă așteptam la ceva mai parfumat 🙂

Voi ce părere aveți despre cutia de luna aceasta? Ce produse vi se par interesante și pe care ați vrea să le încercați?